Prima pagină » Economia
Economia Imprimare Email

Actuala organizare administrativă a comunei Slătioara datează din anul 1956 ,iniţial teritoriul fiind divizat în două comune: Slătioara şi Milostea. Locuitorii, moşneni fiind, se ocupau cu agricultura, creşterea animalelor, vărăritul, olăritul, etc, în genere economia comunităţii fiind predominant agrară.

Comuna Slătioara era formată din cătune precum Olarii,Potreş,Mănăseşti, Vioresti, Goruneşti, denumiri date după moşii şi spiţele de neam predominante. Comuna Milostea era formată din cătunele Sacoţi si Guieşti. Satul Rugetu, fost Fometeşti a aparţinut  vremelnic de comuna Racoviţa şi com. Vaideeni.
În momentul de faţă, com. Slătioara deţine un total de 4976 ha teren, din care 3595 ha teren agricol şi 1381 ha teren neagricol. Terenul aflat în proprietate privată se prezintă în loturi mici, fărâmiţate, dată fiind şi forma de aşezare a satelor.
Fiind o aşezare subcarpatică, terenul extravilan este ocupat în general de păşuni (38%), iar terenul neagricol fiind ocupat de vegetaţie forestieră, construcţii, drumuri, ape, terenuri neproductive etc.
Potenţialul economic al comunei s-a bazat încă de la începuturi pe exploatarea resurselor naturale specifice zonei. În consecinţă, predomină economia naturală, producţia urmărind în general satisfacerea nevoilor proprii ale producătorului şi ale obştii.

Agricultura era în general ocupaţia de bază a locuitorilor, împreună cu toate ramurile sale. Se cultivau în general cerealele, viţa de vie, pomii fructiferi, legumele etc.
O alta ocupaţie de bază a ţăranului slătiorean era creşterea animalelor, ocupaţie favorizată fiind de bogăţia de păşuni şi de fâneţe de pe teritoriul comunei. Se creşteau deci, cornute mari şi mici, cabaline, porcine, păsări, animalele fiind folosite fie pentru muncile agricole (boii, caii), ori pentru consum, vânzare sau troc.
Pomicultura a reprezentat, datorită poziţiei geografice, o importantă ramură economică. Se cultiva preponderent prunul, mărul, părul, nucul şi alte specii, producţia fiind valorificată pe plan local ori la schimb.

VarnitaEvident, în cadrul obştii se cunoşteau meşteşugurile menite să satisfacă nevoile principale de hrană, îmbrăcăminte, construcţii, unelte, prelucrarea lemnului, a lânii, pieilor, fabricarea ţuicii, a varului etc.
Olăritul, important sector economic pe plan local, a asigurat din cele mai vechi timpuri necesităţile domestice şi subzistenţa ţăranului slătiorean. Ceramica produsă aici avea influenţe din zona Horezu, însă avea şi are şi astazi caracteristici aparte, specifice.

O altă ocupaţie importantă a slătiorenilor o constituia arderea pietrei de var, fabricarea varului. Aceasta se făcea în cuptoare special amenajate (varniţe), în care se introducea piatra de var (calcar) , extrasă din Măgură, ori adusă de la Baia de Fier ori Polovragi şi se ardea cu lemnul aflat din abundenţă în pădurile Slătioarei. Produsul, varul, se folosea la construcţii pe plan local sau pentru troc în satele de câmpie. Varniţe se găseau la Simion Popescu, Mihalcea Dumitru, Spiridon Toreţoiu şi altii. O astfel de varniţă a fincţionat până prin anii 1992 în satul Milostea. Grânele obtinute prin trocul cu var şi ceramică se măcinau pentru consumul propriu la morile existente pe cursul râurilor Cerna Recea şi Tărâia.